Autorul crimei din parcarea mall-ului era drogat. El a fost reținut pentru 24 de ore

Sediul Parchetului Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Anchetatorii au stabilit că autorul crimei din parcarea mall-ului din Constanța era drogat și el a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin ordonanţa din data de 24 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.A.I., acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor și de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul serii aceleiaşi zile.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 24 octombrie 2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se aflau în parcarea exterioară a unui complex comercial de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în cursul unui conflict spontan, fiind sub influența unor substanțe psihoactive, inculpatul a înjunghiat-o pe victima B.A. cu un cuțit, pe care îl purta asupra sa, în treimea superioară a membrului inferior stâng, zona mediană a coapsei, astfel încât i-a provocat o hemoragie masivă, care a dus la deces în scurt timp, chiar dacă personalul medical al ambulanței a încercat resuscitarea.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*