Autorii scandalului de la Medgidia, soldat cu un mort și trei răniți, au ajuns după gratii

Cei doi bărbați care au provocat scandalul de la Medgidia și au înjunghiat mai multe persoane au ajuns după gratii. În urma conflictului un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost duse la spital.

Potrivit IPJ Constanța, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, complicitate la omor calificat, complicitate la tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, în prezenta cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale.

„Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 6 februarie a.c., în jurul orei 21.00, 4 bărbați ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Ciocârliei din municipiul Medgidia.

Unul dintre aceștia le-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător,  pe cele 5 persoane vătămate aflate în locuință, una dintre acestea decedând.

De asemenea, un al doilea bărbat ar fi încercat să le agreseze fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, pe 3 dintre persoanele vătămate. La data de 8 februarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de  omor calificat, tentativă la omor calificat, complicitate la omor calificat, complicitate la tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice” – IPJ Constanța.

Bărbații au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 8 februarie, vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere legală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*