Flagrantul a fost făcut în curs zilei de 30 iunie a.c., de catre polițiștii din cadrul Sectiei 3 Politie Constanța și lucrătorii Biroului investigații criminale ai Poliției municipiului Constanța.
Acțiunea a fost făcută chiar în sediul Universității Andrei Șaguna din Constanta, în urma căruia, Aurel Papari a fost reținut.
Potrivit anchetatorilor, flagrantul a f data de 28 iunie a.c., o femeie în vârstă de 44 de ani, din Navodari, a sesizat polițiștii de la Secția 3 politie Constanța că respectivul bărbat ii condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei.
Polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat pe o perioada de 24 de ore și l.au introdus în arestul IPJ Constanța, urmând ca la data de 1 iulie a.c să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În cauză polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Be the first to comment