Au început lucrările de reparații capitale la pasajul superior de la Poarta 4 din Portul Constanța

Au început lucrările de reparații capitale la pasajul superior de la Poarta 4 din Portul Constanța. FOTO CN APM SA

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța continuă seria reparațiilor capitale din surse proprii cu pasajul superior de la Poarta 4 din Portul Constanța.

Pasajul respectiv este situat pe drumul dintre Poarta 3bis și Poarta 5, este construit în 1981, are partea carosabilă de 7,90 metri lățime și două trotuare pietonale de câte 1,30 metri. Suprastructura este alcătuită din nouă grinzi prefabricate, cu o înălțime de 0,72 metri.

Dată fiind vechimea pasajului, elementele constructive sunt în stare de degradare și necesită lucrări de reabilitare: refacerea secțiunii din beton a grinzii prin tencuire manuală cu mortare speciale, execuție placă nouă de suprabetonare peste grinzile existente, montare parapet pietonal zincat, închiderea fisurilor și a crăpăturilor, desfacerea sistemului rutier pe cale și pe trotuare, deblocarea rosturilor de dilatație pe culee, reparații la antretoaze, montare aparate noi de reazem din neopren, executarea unei hidroizolații performante, realizarea de îmbrăcăminte cu asfalt pe zona carosabilă și trotuare, montarea de parapete pe pod de tip H4b din oțel zincat etc.

Valoarea lucrărilor este de 1.946.497,95 lei (fără T.V.A.), include lucrările de construcție și montaj și se execută de către SC CYM Recicling Medical Europe 94 SRL. Termenul de realizare este de 6 luni, iar proiectantul este SC Nordic Vision SRL .

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*