Au început asfaltările în intersecția de la Casa de Cultură

Asfaltări în zona Casa de Cultură. FOTO Primăria Constanța

Primăria Constanța a anunțat că începând din această dimineață, lucrările de asfaltare s-au mutat din intersecția Trocadero la Casa de Cultură, motiv pentru care până joi, 19.10.2023, ora 12:00 vor fi instituite mai multe tipuri de restricții.

Conducătorii auto care tranzitează intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu străzile I.G. Duca și I.L. Caragiale trebuie să știe că astăzi, sâmbătă și duminică, este restricționat traficul pe str. I.G. Duca și str. I.L. Caragiale pe sensul de mers către str. Baba Novac, iar pe celălalt sens se circulă pe câte 2 benzi cu semaforizarea funcțională. De luni, 16.10.2023, traficul se va muta pe sensul de mers către str. Baba Novac și se va restricționa sensul către b-dul Ferdinand. Aceste restricții sunt impuse pentru asfaltarea alveolelor care facilitează accesul la dreapta în intersecție.

De marți, 17.10.2023, pentru a nu îngreuna traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu pe timpul zilei, lucrările se vor desfășura preponderent noaptea. Astfel, începând cu ora 21:00 se restricționează traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu sensul către Gara CFR și se vor amenaja câte două benzi pe sensul către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: se va interzice accesul la stânga pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, obligatoriu la dreapta pentru cei care  vin dinspre str. I.L. Caragiale, obligatoriu stânga/dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.G. Duca.

Miercuri, 18.10.2023, pe timpul nopții, începând cu ora 21:00 se va circula pe sensul dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR pe câte două benzi și se va restricționa sensul de mers dinspre Gară către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: conducătorii care se deplasează către Gară vor avea accesul interzis la stânga, cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale vor vira obligatoriu stânga/dreapta, iar conducătorii care vin dinspre str. I.G. Duca vor vira obligatoriu la dreapta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*