Atenție se oprește apa în Năvodari, Lumina, zona Industrială Midia și Corbu!

Se oprește apa!
Se oprește apa. FOTO Arhivă

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și de remediere a unor avarii la magistralele de alimentare cu apă cu diametrele de 1.000 mm și 600 mm, ce alimentează cu apă potabilă o parte din zona de Nord a judetului, SC RAJA SA este nevoită să înrerupă furnizarea apei potabile în data de 02 martie 2017, în intervalul orar 00,00 – 22,00.

Vor fi afectați consumatorii din Năvodari, Lumina, zona Industrială Midia și Corbu. în cadrul lucrărilor, efectuate in zona podului rutier de la Ovidiu, se vor înlocui două tronsoane cu o lungime de aproximativ 4 metri din cele doua conducte magistrale și se monta și o nouă vană pe firul de 1.000 mm. Având in vedere lungime rețelei, diametrul, dar și debitul de apă, timpul necesar pentru golirea și umplerea conductelor este de aproximativ 12 ore.

Pentru limitarea perioadei în care apa potabilă va fi sistată, pentru realizarea lucrărilor de reparații, echipele de intervenție au făcut toate lucrările necesare. S-au executat săpăturile și s-au pregătit materialele, inclusiv montajul la fața locului a segmentelor ce vor fi înlocuite, urmând ca în perioada în care se va opri pomparea pe aceste tronsoane să se realizeze doar partea de legături cu sudurile aferente. Totodată, la fața locului vor fi dislocate mai multe echipe de intervenție, dotate cu utilajele necesare.

“Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*