În urma recentelor evenimente petrecute în cadrul rafinăriei Petromidia, în semn de prețuire și respect pentru colegul nostru decedat, toți angajații KMG International vor ţine o zi de doliu în data de 26.08.2016.
Întregul colectiv al companiei și-a manifestat tot suportul pentru colegii implicați în incendiu și vom continua să fim alături de familiile tuturor celor afectaţi în aceste momente grele.
Compania va acorda un ajutor financiar familiilor colegilor răniţi, iar departamentul de resurse umane susţine pregătirile necesare procesiunii de înmormântare.
“Angajaţii din Constanţa şi cei din Bucureşti au manifestat o puternică solidaritate în cadrul acţiunii de donare de sânge organizată cu sprijinul Centrului de Transfuzii. Dorim să transmitem aprecierea noastră tuturor celor care s-au gândit la noi și ne-au fost alături”, au transmis reprezentanții companiei.
Be the first to comment