Asociația Dăruiește Aripi modernizează două secții din cadrul Spitalului Județean Constanța

UPU - Unitatea Primire Urgență Spitalul clinic Judetean de Urgentă Sf. Ap. Andrei Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Asociația Dăruiește Aripi derulează două proiecte de investiții în cadrul Spitalului Județean Constanța, în valoare de 100.000 de dolari. Acestea presupun modernizarea Unității de Primiri Urgențe (lucrări finalizate) și reconstrucția compartimentului post operator din cadrul Secției Clinice de Obstetrică Ginecologie (lucrări în curs de derulare).

Astfel, Unitatea de Primiri Urgențe, care deservește întreaga zonă a Dobrogei, a beneficiat de înlocuirea pardoselii vechi de peste 10 ani, uzată și deteriorată precum și de reparația pereților. Lucrările au constat în înlocuirea stratului de suport din profunzimea pardoselii, turnarea unei șape noi autonivelante cu uscare chimică rapidă și montarea unui covor PVC antibacterian de cea mai bună calitate. Materialele care au fost folosite sunt specifice utilizării în zonele medicale cu trafic intens și permit acum igienizarea și dezinfectarea corespunzătoare, având ca prioritate siguranța pacienților.

„UPU Constanța are cea mai mare adresabilitate din zona de Sud Est a României iar în sezonul estival aceasta crește odată cu numărul mare de turiști. Sprijinul partenerului nostru strategic Rompetrol ne-a oferit posibilitatea să modernizăm această unitate astfel încât pacienții să beneficieze de condiții mai bune. Suntem bucuroși să putem răspunde din nou nevoilor comunității noastre”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator al Asociației Dăruiește Aripi.

Al doilea proiect aflat în curs de implementare vizează construcția spațiului post-operator al Secției de Obstetrică Ginecologie. Până acum, această secție nu a avut o structură dedicată îngrijirii postoperatorii pentru pacientele internate aici.

În ultimii ani, Asociația Dăruiește Aripi a sprijinit activitatea Spitalului Județean Constanța cu investiții de peste patru milioane euro. Cei care doresc să sprijine proiectele Asociației Dăruiește Aripi o pot face aici: https://www.daruiestearipi.ro/doneaza/ sau pot trimite textul DONEZ prin SMS la 8845 (2 euro) sau 8864 (4 euro).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*