Asociația Dăruiește Aripi a recondiționat și a dotat saloanele dedicate copiilor cu arsuri din cadrul Spitalului Județean Constanța

Saloanele dedicate copiilor cu arsuri din cadrul SCJU Constanța, dotate și recondiționate. FOTO Asociația Dăruiește Aripi

Asociația Dăruiește Aripi a încheiat de curând lucrările de modernizare a saloanelor dedicate copiilor cu arsuri din cadrul secției de Chirurgie de Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, spațiu care nu a fost niciodată modernizat, de la construcția spitalului, din anul 1969.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 25.000 euro, jumătate din această sumă reprezentând servicii pro bono, oferite de o firmă de construcții din Constanța, care vrea să rămână anonimă.

„Ne-am implicat în acest proiect pentru a contribui la șansele de vindecare ale copiilor cu arsuri din zona de Sud-Est a României, aceasta fiind singura secție ce deservește astfel de cazuri. Pe lângă lucrările de recondiționare în care am folosit materiale specifice de combatere a infecțiilor intraspitalicești, am dotat spațiul cu echipamente medicale, identificate împreună cu doctorii din această secție”, spun reprezentanții asociației.

În fiecare an, aproximativ 400 de copii sunt internați aici cu arsuri sau cu nevoie de îngrijire specifică post operatorie, în mediu aseptic. Secția de chirurgie pediatrică se confruntă cu o criză acută de locuri disponibile pentru cazuistica curentă.

„Dacă m-ați întreba de ce am ales să renovăm saloanele dedicate copiilor cu arsuri în timp ce derulam alte proiecte majore și având timpul extrem de limitat, răspunsul meu ar fi incendiul din Colectiv. Ceea ce am reușit să realizăm pentru secția de Chirurgie Pediatrică este o șansă în plus la viață și la vindecare pentru copiii cu arsuri din zona noastră”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator Dăruiește Aripi.

Până la acest moment, Asociația Dăruiește Aripi a dotat Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Județean Constanța cu echipamente și dispozitive medicale în valoare de peste 66.000 de euro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*