Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii constănțeni

Articole pirotehnice. FOTO Poliția Română

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, au acționat, în perioada 30-31 decembrie 2024, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

În cadrul activităților derulate, au fost verificate 35 de societăți comerciale, din județul Constanța.

„Astfel, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale prevăzute cu amendă, în valoare totală de 60.000 de lei.

Totodată, a fost suspendată activitatea economică pentru doi operatori economici, potrivit Legii 28/1999 privind obligaţia acestora de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 65 de kilograme de articole pirotehnice, pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Acestea au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*