Arhiepiscopia Tomisului ține hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”. Pentru creștini se lasă sec de carne pentru Postul Mare

Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea

Joi, 28 februarie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea.

Cu acest prilej, mănăstirea „Sf. Ioan Casian” din apropierea localității Târgușor își serbează ocrotitorul printr-o serie de activități cultural-religioase.

Joi, 28 februarie, începând cu ora 18.00, părintele protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”, va susține conferința intitulată: „De la discernământ la trezvie”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța;

În noaptea de vineri spre sâmbătă (1-2 martie), de la ora 24.00, preoții mănăstirii „Sf. Ioan Casian” vor oficia Sf. Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.

Sâmbătă, 2 martie, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Casian”. După slujbă, vor avea loc două lansări de carte:

  • „Ştiinţă şi credinţă. Mărturii ale savanţilor”, semnată de ieromonahul Ioan Bute;
  • „Din inimă! – Poeme vechi şi nouă”, aparținând lui Anghel Curty Jr.

Lăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare.

Duminică, 3 martie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne, care deschide Săptămâna albă (a brânzei). Începând cu ora 8.45, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Ap. Petru și Pavel”, din Constanța.

Creștinii lasă sec de carne pregătindu-se pentru intrarea în cele 48 de zile de post ce preced Învierea Domnului.

Duminica aceasta este supranumită „a Înfricoșătoarei Judecăți” întrucât la Sfânta Liturghie se citește Evanghelia care face referire la acest moment universal al umanității: Judecata divină, la a Doua Venire a lui Hristos, la sfârșitul veacurilor acestei lumi. Mănăstirile din nordul Moldovei au intrat în patrimoniul universal și prin picturile exterioare, care cuprind și scena Înfricoșătoarei Judecăți.

Expresia „lăsatul secului” provine din limba latină (saeculum) şi înseamnă „a lăsa cele lumeşti, seculare”, în sensul de a ne opri de la alimente, plăceri îngăduite, păcate sau fapte rele, deoarece prin Lăsatul secului credincioșii se pregătesc de asceza Postului Sfintelor Paşti. În Săptămâna Albă creștinii renunță la preparatele făcute din orice fel de carne, având dezlegare la produse lactate, ouă şi pește.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*