Arhiepiscopia Tomisului a reacționat în urma interviului pe care IPS Teodosie l-a acordat ziarul Le Figaro.
„Referitor la articolul din ziarul francez Le Figaro, în care este citat IPS Arhiepiscop Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
Jurnaliștii respectivi au cules materialul pentru un articol care urma să apară după alegeri, deci în afara campaniei electorale;
Aprecierile IPS Sale la adresa persoanelor despre care a fost întrebat în cadrul interviului sunt expresia recunoașterii firești a unor calități cu care cineva poate fi înzestrat (credință, respect față de valorile creștine, principialitate, pacifism etc.), putând astfel fi numit, potrivit unei vorbe din popor, „om al lui Dumnezeu”.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale, a informat Patriarhia Română.
„Patriarhia Română se delimitează ferm de afirmațiile făcute de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul interviului oferit publicației „Le Figaro” cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin.
În proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale” – Patriarhia Română.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare).
Astfel, Biserica Ortodoxă Română își afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale și se dezice de orice formă de politică partinică.
Be the first to comment