Aproape 5.800 de jucării contrafăcute, găsite în Portul Constanța

Jucării contrafăcute, găsite în Portul Constanța. FOTO Poliția Română

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Secția de Poliție Portuară CARGOSCAN au descoperit, în data de 24 martie, aproape 5.800 de jucării din pluș, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. Acestea au fost găsite în Portul Constanța Sud-Agigea.

Potrivit IPJ Constanța, acțiunea a avut loc în urma unui control fizic asupra unui container sosit din China, care avea ca destinație o societate comercială din Republica Moldova.

În cadrul verificărilor, polițiștii au identificat 5.760 de jucării din pluș, în valoare de peste 280.000 de lei. Bunurile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prejudiciind astfel titularul mărcii înregistrate.

Acțiunile de control continuă în Portul Constanța, polițiștii urmărind combaterea  drepturilor de proprietate intelectuală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*