Poliția locală a crescut frecventa, eficienta și operativitatea prin activitățile specifice care s-au derulat în 3 schimburi de lucru/ zi în zona/ incinta cartierului constănțean Henry Coandă-obiectiv de interes local.
Fata de perioada de început, prin intervenția preventivă și zilnică a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice situația s -a ameliorat, fiind descurajată săvârșirea mai multor fapte antisociale ce țin de menținerea curățeniei ori de un climat de siguranța publica.
Conform ultimelor date centralizate la nivelul Direcției Generale Politia Locală Constanta a reieșit ca, în ultimele șase luni ale acestui an, numărul faptelor contravenționale constatate este de 287 abateri de la normele legale în valoare totala de 66.800 lei. Media zilnică a faptelor antisociale depistate și a fost de mai puțin de 2 amenzi pe zi. Amenzile contravenționale au fost date pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publica, curățenia, consumul de produse din tutun într-un spațiu public închis, desfășurarea de activități de picnic, etc.
Concluzionând, numărul faptelor antisociale și care intra în sfera de competentă instituționala este în scădere și se datorează în mare măsura efectivului realizat prin ultimele recrutări de personal, dar și managementului realizat la nivelul structurilor de conducere operative ale poliției locale din cadrul Primăriei municipiului Constanta.
Be the first to comment