Aproape 200 de candidați din Constanța sunt așteptați la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ

Inspectoratul Scolar Judetean Constanta. FOTO Catalin Schipor

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, 22 iulie, începând cu ora 10.00, la centrul de examen Școala Gimnazială nr. 24 I. Jalea Constanța.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, dintre cei 211 candidați înscriși la începutul anului școlar la 35 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 199 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricții, inclusiv suspendarea cursurilor în școli, începând cu data de 11 martie, candidații au fost admiși la proba scrisă cu condiția susținerii unei singure inspecții la clasă, spre deosebire de anii anteriori, când se susțineau două inspecții. De asemenea, candidații au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obținut la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială șase candidați din totalul de opt candidați care nu aveau nicio inspecție susținută până la data de 11 martie. De asemenea, portofoliul profesional a putut fi transmis și on-line la inspectoratul școlar, spre evaluare.

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 08.00 și, cel mai târziu, la ora 08.45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. În fiecare sală de examen au fost repartizați maximum 10 candidați.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (63 de candidați), educație fizică și sport (25), învățământ primar în limba română (22), limba și literatura engleză (14) și limba si literatura română (11).

Subiectele, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*