RAJA a anunțat că astăzi – 04 mai 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari din localitatea Lumina.
Pentru executarea intervenției, în intervalul orar 17.00 – 24.00, se reduce presiunea apei în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari. Această situație va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în perioada menționată. Totodată, lipsa apei se va înregistra și la etajele superioare ale blocurilor din zonele afectate.
Îți mai recomandăm
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment