O avarie a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 26 ianuarie, pe unul din firele de aducțiune ce asigură aproximativ 40 la sută din necesarul de apă aferent Stației de Tratare și Pompare Palas ce pleacă de la Sursa Galeșu.
Echipele de intervenție RAJA au încercat să efectueze lucrările de reparație cu conducta sub presiune, dar având în vedere debitul mare cât și presiunea din zonă, s-a impus oprirea pompării apei pe acest fir și implicit golirea acestuia. Reparația segmentului avariat durează aproximativ 12 ore, lucrările fiind îngreunate și de poziționarea conductei la o adâncime foarte mare.
Având în vedere diametrul conductei, de 1.200 mm, dar și lungimea acesteia, de peste 20 km, de la momentul în care se va relua pomparea și până la intrarea în presiune, este nevoie de o perioadă de timp de aproximativ 24 de ore.
Începând cu ora 10.30, pentru a asigura necesarul minim de apă pe zonele deservite de Stația de Tratare și Pompare Palas, furnizarea apei se va face cu presiuni scăzute către consumatorii din:
- Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
- Cartierele Brătianu și Medeea;
- Zona industrială;
- Cartierul și Zona industrială CET;
- Cartierele Viile Noi și Sere;
- Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
- Zona comercială Constanța Sud;
- Cartierul Faleză Sud;
- Zonele industriale Caraiman și Oil Terminal;
- Cartierele Far, Abator, Gară, ICIL, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
- Zonele Baba Novac și Halta Traian;
- Zona Comercială Vest.
Totodată, apa va fi furnizată cu presiune scăzută și către consumatorii din orașul Năvodari, acesta fiind alimentat tot din Stația de Tratare și Pompare Palas. Abonații din zona înaltă a localității, respectiv cei de pe străzile Liniștii, Macului, Eternității, Prelungirea Recoltei, Recoltei, Sibioarei, Locomotivei și Apusului vor rămâne fără apă potabilă până la remedierea avariei.
Conform estimărilor specialiștilor prezenți la fața locului, furnizarea apei la parametrii normali către consumatorii din zonele enumerate se va relua în seara zilei de joi, 27 ianuarie, în jurul orei 21.00.
Be the first to comment