O avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Liliacului din orașul Năvodari s-a înregistrat vineri, 4 noiembrie, iar pentru remedierea acesteia s-a impus ca măsură de siguranță reducerea presiunii pe instalație din Stația de Pompare Palas.
Astfel, potrivit RAJA SA, în cursul zilei, până la ora 16.00, în localitățile Lumina și Năvodari se va înregistra apă cu presiune scăzută dar și lipsa totală a acesteia la etajele superioare ale imobilelor și în zonele înalte din aceste localități.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, prin Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a pregătit pentru publicul constănțean două premiere de renume. Astfel, vineri, 15 octombrie, de la ora 18.20, va rula VENOM: […]
Ședință de îndată a Consiliului Local Constanța în data de 2 octombrie, a ora 12.00, cu două proiecte pe ordinea de zi. Unul este legat de rectificarea bugetară, iar celălalt de costurile cu încălzirea. Pe […]
Ceea ce pare a fi o reglare de conturi, a avut loc în Medgidia în noaptea de 26 mai. Un autoturism a fost incendiat intenționat de către persoane necunoscute. Păgubitul susține însă că nu are […]
Be the first to comment