Primăria Mangalia va organiza Zilele orașului, în perioada 13 – 15 august, pe scena plutitoare din Portul Turistic, unde vor concerta mai mulți artiști cunoscuți de la nivel național și local.
Conform programului de desfăşurare a evenimentului, în data de 13 august, începând cu ora 18.00, organizatorii oferă audienței un concert folcloric susținut de artiști îndrăgiți ai muzicii populare, precum: Elena Merișoreanu, Steliana Sima și Etnic.
Sâmbătă, 14 august, de la aceeași oră, va concerta Lavina Pîrva și alți artiști locali, care vor încânta publicul cu prestația lor.
Ca în fiecare an, în data de 15 august, în Portul Turistic Mangalia se va organiza Ziua Marinei Române. Manifestările artistice, programate cu începere de la ora 20.00, vor cuprinde un recital al cunoscutei interprete Andreea Bălan, iar pe aceeași scenă vor urca și artiști de la nivel local.
Ziua Marinei Române va fi marcată și de Garnizoana Mangalia, care va organiza o serie de activități dedicate acestei sărbători.
Astfel, în data de 14 august, în Portul Militar Mangalia, sub genericul „Ziua Porților Deschise”, turiștii și localnicii vor avea ocazia să urce la bordul corvetelor și navelor purtătoare de rachete, să viziteze dispozitivele mobile de lansare și expozițiile de tehnică și armament, precum și să interacționeze cu marinarii militari care vor organiza diferite jocuri marinărești.
Duminică, 15 august, va fi organizată o ceremonie militară, în Portul Militar Mangalia, însă fără vizitatori, din motive de protecție sanitară.
Evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române și a municipiului Mangalia se vor încheia cu foc de artificii, apreciat, ca întotdeauna, de cei prezenți la malul mării, în zi de mare sărbătoare.
Organizatorii evenimentelor anunță că participarea publicului se va face cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare: dovada vaccinării, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la a doua doză sau de la doza unică, un document eliberat de un laborator autorizat sau un certificat medical care să ateste faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată cu COVID-19, într-un interval cuprins între 30 și 180 de zile anterior datelor de 13 – 15 august, rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
1 Trackback / Pingback