Cele peste 40 de camere de supraveghere din localitatea Pecineaga i-au ajutat pe anchetatori să stabilească traseul băiatului dispărut și găsit mort. În imagini se vede cum pleacă spre câmp și la un moment dat dispare într-unul din bazine.
La două ore de la sesizarea prin 112 cu privire la dispariția lui minorului dispărut, acesta a fost identificat pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, în zona unui podeț de pe strada Lăcrămioarei din localitatea Pecineaga.
Anchetatorii au audiat peste 40 de persoane care ar fi putut avea legătură cu dispariția copilului, iar alte 20 de autoturisme care au fost surprinse de camerele de supraveghere în localitate, au fost verificate. Trei câini de urmă au fost folosiți în încercarea de a da de urma băiatului, iar toți au mers spre bazinele cu dejecții.
În cele din urmă, pe camerele de supraveghere a fost găsit un scurt cadrul care îl poziționa pe micuț, între cele două bazine, iar apoi a dispărut.
Motopompele ISU Dobrogea nu au putut extrage tot ceea ce se afla în primul bazin, fiind scoasă doar apa, rămânând o substanță vâscoasă. Anchetatorii spun că s-a luat decizia de a pompa o cantitate de apă din al doilea bazin pentru a mai dilua mâlul, urmând să fie adusă o motopompă submersibilă care să îl evacueze și să fie verificată mai bine locația.
Nu au mai apucat, pentru că trupul băiatului a fost mișcat de pe fundul bazinului de curenții provocați odată cu pomparea înapoi a apei și a fost găsi întâmplător de către doi angajați ai fermei.
Necropsia a arătat faptul că Iulian a murit în urma unei asfixieri mecanice, consecutivă înecului. În dosarul de cercetare penală se face anchetă pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă in rem (pentru faptă – n.r.).
Reprezentanții Primăriei Pecineaga au precizat faptul că proprietarul fermei a fost sancționat în cursul anului trecut pentru faptul că nu a semnalizat bazinele și nici nu le-a îngrădit. Nici în prezent, potrivit anchetatorilor, nu au fost identificate indicatoare care să interzică accesul în zonă și nici nu există paznici.
Be the first to comment