Polițiștii din Năvodari au deschis o anchetă după ce un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat în abdomen, de către un amic, într-un apartament din localitate.
Potrivit IPJ constanța, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați luni, 8 martie, în jurul orei 14.15, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost înțepată cu un obiect tăietor – înțepător, în incinta unui bloc din orașul Năvodari.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o victimă, un minor de 17 ani, care a fost transportat la spital în stare conștientă. Acesta urmează a fi examinat medico-legal. Presupusul agresor, în vârstă de 20 de ani, a fost condus la sediul Poliției orașului Năvodari pentru audieri”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Be the first to comment