Echipele Primăriei Constanța și ale firmei de salubrizare, Polaris M Holding, au intensificat vineri, 10 decembrie, acțiunile de curățenie pe strada Justiției, stradă pe care, pe 2 decembrie, un incendiu devastator a mistuit locuințele în care trăiau 22 de persoane.
„În prag de sărbători trebuie să fim alături de acești oameni atât de greu încercați. Îi asigur, încă o dată, de sprijinul nostru. În momentul de față, două persoane, victime ale incendiului, sunt găzduite într-unul din centrele noastre sociale. Beneficiază de cazare, masă caldă și facem tot posibilul să îi ajutăm să își găsească o locuință. Dacă vor mai fi depuse solicitări în acest sens, oamenii vor fi, cu siguranță, ajutați”, spune viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Pentru că focul a distrus în totalitate acele imobile, cantitatea de deșeuri rezultată a fost foarte mare, astfel încât a fost nevoie de intervenția utilajelor de mari dimensiuni.
La finalizarea curățeniei în perimetrul în care s-a produs incendiul, echipele vor acționa pe toată zona.
Be the first to comment