Amplă acțiune a polițiștilor în județul Constanța. Au fost legitimate 500 de persoane și verificate 340 de vehicule

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

În perioada 23 – 24 februarie,  aproximativ 370 de polițiști au acționat, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, peste 70 de acțiuni, în localitățile din județ.

Au fost legitimate peste 500 de persoane și au fost verificate aproximativ 340 de vehicule.

Totodată, 250 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 108.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*