Sute de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproape 100.000 de lei, au fost aplicate de jandarmii constănțeni, în cursul săptămânii trecute.
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 20 – 26 iulie, acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională .
„Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, pentru fapte precum adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, nerespectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, desfășurarea de activități comerciale fără îndeplinirea condițiilor legale”, au precizat reprezentanții IJJ Constanța.
În aceeași perioadă echipajele de jandarmerie au constatat șase fapte de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute și a deținerii de substanțe cu efect halucinogen.
Totodată, în aceeași perioadă, au mai fost executate 53 de misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanțe sau parchete, două misiuni în sprijinul lucrătorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, două misiuni în sprijinul unor executori judecătorești, pentru punerea în aplicare a unor titluri executorii și 10 misiuni în sprijinul lucrătorilor Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.
Be the first to comment