Amenzi în sumă de 5.000 de lei, într-o acțiune a polițiștilor constănțeni de verificare a legalității transporturilor rutiere de persoane

Carantina rămâne valabilă pentru alte 14 zile

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat, marți dimineață, o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

În urma acțiunii, poliţiştii au verificat peste 40 de autovehicule, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, toate pentru nerespectarea obligativității purtării măștii de protecție.

Astfel de acțiuni sunt vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.

Polițiștii rutieri le recomandă participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*