Amenzi în stațiunea Mamaia pentru alte nereguli în construcții depistate de către polițiștii locali.

Polițiștii locali au verificat legalitatea mai multor construcții

În luna martie, polițiștii locali constănțeni au fost puși în situația de a-i sesiza pe procurori în cazul a patru construcții ilegale, după ce proprietarii  acestora au refuzat să se conformeze somațiilor emise. Alte persoane au înțeles că nu este de joacă și au ales să își demoleze ele singure ilegalitățile.

Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală au sesizat unitatea de parchet competentă material în 4 cazuri pentru executarea de lucrări de construcții într-o zonă în care a fost instituit un regim de protecție, iar în conformitate cu prevederile art 32, alin 4 din Legea 50 /1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, s-a solicitat organelor de urmărire penală să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor.

În ceea ce privește desființarea pe cale administrativă a lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire pe teren aparținând domeniului public/privat al municipiului Constanța în conformitate cu prevederile art.33, alin 4 din Legea 50/1991 republicată, polițiștii locali au emis 14 somații de desființare a lucrărilor de construcții nelegale, cu termen până la 31.03.2018.

Până în prezent s-au conformat 3 persoane juridice desființând lucrările nelegal executate în Stațiunea Mamaia și pe malul lacului Siutghiol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*