Amenzi de sute de lei pentru un grup de nomazi care își improvizaseră o tabără în spatele Teatrului de Vară din Mamaia

Civilizație cu amenzi usturătoare. FOTO Poliția Locală Constanța
Civilizație cu amenzi usturătoare. FOTO Poliția Locală Constanța

Mai multe persoane care au campat în spatele Teatrului de Vară din Mamaia au fost ridicate, duminică, de echipaje ale Poliției Locale Constanța. Acestea au fost amendate ți apoi trimise către localitățile de domiciliu.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, grupul, format din adulți și minori, se instalase confortabil în stațiune, întinzând pe trotuare pături și perne.

„Colegii noștri au aplicat cinci sancțiuni, pentru încălcarea dispozițiilor legale privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și au dispus masuri de eliberare si igienizare a domeniului public”, au precizat sursele citate.

Cei cinci adulți au fost amendați fiecare cu 400 de lei și au fost trimiși apoi către localitățile de domiciliu.

„Facem apel la constănțeni și turiști ca în cazul în care observă astfel de situații să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală Constanța, la numerele de telefon 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp”, au mai transmis polițiștii locali.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*