Amenzi de peste 50.000 de lei, date de polițiștii locali constănțeni șoferilor care au staționat neregulamentar

Amenzi date de polițiștii locali constănțeni șoferilor care au staționat neregulamentar. FOTO DGPL Constanța

Conducătorii auto continuă să oprească sau să staționeze mașinile pe drumurile publice din municipiul Constanța în locuri nepermise, chiar dacă sancțiunile nu sunt tocmai de neglijat.

Astfel, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului Rutier al Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat marți, 15 februarie, o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile O.U.G. 195/2002R privind oprirea sau staționarea autovehiculelor.

Amenzi date de polițiștii locali constănțeni șoferilor care au staționat neregulamentar. FOTO DGPL Constanța

Într-o singură zi, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 50.870 lei. Ca urmare a încălcării prevederilor legale, în cazul a 15 autovehicule s-a dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare a acestora de pe partea carosabilă a drumului public.

„Încă o dată, Poliția Locală Constanța atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație. „Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*