Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța (Secțiile de poliție urbană și Secțiile 1 și 2 Rurală Constanța) au desfășurat, marți, activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Deoarece în municipiul Constanța, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, aproximativ 50 de polițiști au verificat modul în care se respectă măsurile aplicate, atât în ceea ce privește activitatea, în spațiile închise, a societăților comerciale vizate de noile reglementări legale, cât și în privința purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise. Astfel, au fost controlate 65 de locații de interes (restaurante, satul de vacanță, portul turistic Tomis, parcuri, etc.), fiind totodată legitimate peste 550 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție.
Totodată, având în vedere faptul că în județul Constanța s-a instituit obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile deschise, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii constănțeni verifică aceste aspecte.
„Precizăm faptul că nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și se sancționează cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Scopul nostru nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Be the first to comment