Amenzi de peste 150.000 de lei, aplicate, în 24 de ore, de polițiștii locali constănțeni la terase din oraș

Amenzi de peste 150.000 de lei, aplicate de polițiștii locali constănțeni la terase din oraș. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni continuă acțiunile de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități comerciale de alimentație publică tip terasă pe raza municipiului Constanța, cu privire la respectarea unor măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID 19.

În doar 24 de ore, polițiștii locali au mers în control la 30 de terase din oraș, unde au constatat 69 de abateri de la prevederile Legii nr. 55/2020 privind măsurile de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun și a HCL nr. 427/2017 privind aprobarea regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 154.000 de lei.

Astfel de acțiuni au loc zilnic în municipiul Constanța pentru prevenirea răspândirii virusului SARS- CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*