Amenzi de aproape 800.000 de lei în urma controalelor efectuate la centre rezidențiale din județul Constanța. Două cămine de bătrâni au fost închise

Echipe mixte controlează condițiile de funcționare ale centrelor pentru persoane vârstnice. FOTO: Pixabay

Ministerul Afacerilor Interne a emis luni, 10 iulie, un Ordin în urma căruia autoritățile locale au dispus organizarea de controale în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor din județul Constanța.

Potrivit informațiilor furnizate de Prefectura Constanța, în cadrul operațiunii de verificare, 14 centre de asistență socială au fost inspectate, dintre care trei erau deținute de instituții publice și 11 erau în administrarea sectorului privat, cu un total de 376 de beneficiari. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 48 de amenzi, în valoare de 796.300 de lei, și 80 de avertismente.

Sancțiunile au fost impuse în principal din cauza deficiențelor grave constatate în ceea ce privește condițiile de igienă, depozitarea necorespunzătoare a produselor, funcționarea fără autorizație de securitate de incendiu și lipsa documentației de specialitate. De asemenea, între neregulile depistate în timpul inspecției se mai numără starea degradată a mobilierului, instalațiile sanitare neconforme, produse expirate și depozitarea necorespunzătoare a acestora, precum și nerespectarea capacității maxime a centrelor.

În plus, două cămine de bătrâni din localitatea Eforie Nord au fost nevoite să-și închidă porțile, în urma constatării funcționării acestora fără autorizații.

Acțiunile de control sunt realizate de cinci echipe mixte, alcătuite din reprezentanți ai Institutului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, Autorității Județene pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (AJPIS) Constanța, Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța și Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța, vor întreprinde aceste acțiuni de control. Fiecare echipă are atribuții specifice, concentrându-se pe specificul activității proprii. Astfel, IPJ Constanța va verifica aspecte legate de investigații criminale și economice, ITM Constanța va efectua verificări în domeniul protecției muncii și relațiilor de muncă, iar celelalte instituții se vor concentra pe aspectele specifice responsabilităților lor.

Verificările au debutat luni, 10 iulie, în centrele din Agigea și Eforie și vor continua în fiecare zi, fiecare echipă având de realizat acțiuni tematice în cel puțin trei centre rezidențiale. Evidențele oficiale arată că un număr total de 101 centre, cu 2.582 de beneficiari, vor fi supuse acțiunilor de control. Rezultatele obținute în urma acestor verificări vor fi centralizate și comunicate către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

Redăm mai jos, integral, rezultatele contrtoalelor efectuate:

  1. Centru de plasament Agigea (ISU 3 avertismente, o amendă 2.500 de lei; OPC două avertismente, o amendă 10.000 de lei; DSP o amendă 3.200 de lei). Nereguli identificate:
  • înlocuire mobilier deteriorat, igienizare spații sanitare, reparații AJPIS
  • nu funcționează în totalitate iluminatul de securitate pentru evacuare ISU
  • plan autocontrol neimplementat DSVSA
  • produse și proceduri care afectează sănătatea OPC
  • produs biocid expirat în blocul alimentar, în cabinetul medical, produs terapeutic cu termen de valabilitate depășit, parchet parțial deteriorat, porțiuni de tencuială exfoliată la nivelul holului de la parter, igrasie în jurul cădiței grupului sanitar de la parter, instalația de apă la o chiuvetă este defectă și se scurge apa pe paviment, baterii ruginite, la etaj din 4 cabine WC funcționează doar una, iar parte din chiuvete nu sunt funcționale, spațiu frig deșeuri medicale este necorespunzător DSP.
  1. Cămin pentru persoane vârstnice Agigea (DSVSA o amendă 10.000 de lei; ISU 6 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC o amendă 8.000 de lei, două avertismente; DSP o amendă 25.000 de lei). Nereguli identificate:
  • înlocuire mobilier deteriorat din baie AJPIS
  • condiții igienă necorespunzătoare DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • lipsă meniuri, produse neidentificate, nesigure, deficiențe condiții de cazare OPC
  • blocul alimentar funcționează într-un spațiu necorespunzător privind circuitele funcționale, încrucișarea fazelor salubre cu cele insalubre DSP.
  1. Centru rezidențial de îngrijire şi asistență medico-socială pentru persoane vârstnice Agigea (ISU 7 avertismente, o amendă 2.500 de lei; DSVSA o amendă 10.000 de lei; DSP un avertisment verbal). Nereguli identificate:
  • respectarea capacității centrului AJPIS
  • depozitare necorespunzătoare DSVSA
  • nu funcționează în totalitate iluminatul de securitate pentru evacuare ISU
  • mai mulți beneficiari decât numărul de locuri aprobat, respectiv 60, infiltrații parțial la etaj la camerele cu perete exterior DSP
  1. Cămin pentru persoane vârstnice Agigea (DSP un avertisment, o amendă 2.400 de lei). Nereguli identificate:
  • respectarea procedurii de admitere privind vârsta beneficiarilor AJPIS
  • funcționează fără autorizație de incendiu ISU
  • obiecte sanitare cu depunere de calcar OPC
  • respectarea capacității funcționale din autorizația sanitară, respectiv 53 de rezidenți, achiziționarea unui spațiu frig corespunzător pentru depozitarea deșeurilor medicale, inscripționarea ambalajelor de colectare a deșeurilor medicale DSP.
  1. Cămin pentru persoane vârstnice Agigea (DSVSA o amendă 10.000 de lei; ISU 14 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC o amendă 5.000 de lei, un avertisment; ITM o amendă 1.500 de lei; DSP o amendă 3.000 de lei). Nereguli identificate:
  • nerespectarea capacității, are doi beneficiari peste capacitate AJPIS
  • condiții igienă necorespunzătoare DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • lipsă protecție saltele, nu se monitorizează temperatura OPC
  • nu se ține evidența orelor suplimentare ITM
  • respectarea capacității funcționale din autorizația sanitară, respectiv 31 de rezidenți, păstrarea probelor alimentare 48 de ore DSP.
  1. Centru rezidențial de îngrijire şi asistență pentru persoane vârstnice Eforie Nord (DSVSA o amendă 10.000 de lei; ISU 5 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC o amendă 15.000 de lei; ITM două amenzi 23.500 de lei; DSP o amendă 25.000 de lei). Nereguli identificate:
  • igienizarea spațiilor AJPIS
  • manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare DSVSA
  • funcționează fără autorizație la incendiu ISU
  • priză fără protecție, WC neigienizat și cu rugină, mobilier deteriorat, lipsă autorizație bloc alimentar OPC
  • neîncheiere CIM în formă scrisă și transmitere REVISAL, neorganizare activitate SSM ITM
  • nu are izolator, nu respectă structura avizată prin ASF, a transformat izolatorul în spațiu de cazare, lipsă dezinfectante, depozitare neconformă deșeuri medicale DSP.
  1. Centru rezidențial pentru persoane vârstnice Eforie Sud (DSVSA o amendă 10.000 de lei; ISU o amendă 50.000 de lei, două avertismente; OPC o amendă 10.000 de lei; ITM două amenzi 5.500 de lei; DSP o amendă 1.600 de lei). Nereguli identificate:
  • condiții igienă necorespunzătoare DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • produse și proceduri nesigure în blocul alimentar, lipsă informații privind alergenii, materii prime congelate, urme de mucegai în baie, lipsă protecție și saltea ruptă, calorifere ruginite, uși rupte OPC
  • nu se ține evidența orelor suplimentare, nu s-a efectuat examen medical ITM
  • neinscripționarea ustensilelor folosite la curățenie și dezinfecție, neefectuarea triajului epidemiologic zilnic al personalului din blocul alimentar, spațiu depozitare lenjerie murdar, neigienizat, nu există dezinfectanți tip TP4 pentru sectorul alimentar, dezinfecția ineficientă a mochetelor din spațiile de cazare și holurile de acces DSP
  1. Cămin pentru persoane vârstnice Eforie Nord (ISU 8 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC două avertismente, o amendă 5.000 de lei; DSP o amendă 6.000 de lei; ITM o amendă 1.500 de lei, un avertisment). Nereguli identificate:
  • veselă și ustensile neconforme, echipament încălzire ruginit DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • produse și proceduri care afectează sănătatea, condiții igienice necorespunzătoare -OPC
  • spațiu frigorific nefuncțional pentru depozitarea deșeurilor medicale DSP
  • nu se ține evidența orelor suplimentare, nu sunt întocmite fișe de post ITM
  1. Centru rezidențial de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Eforie Nord (ISU 11 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC două avertismente, o amendă 5.000 de lei; DSP o amendă 7.600 de lei). Nereguli identificate:
  • igienizarea spațiilor AJPIS
  • plan autocontrol neimplementat, prezență insecte în unitate DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • produse și proceduri nesigure, condiții igienice necorespunzătoare OPC
  • lenjerie insuficientă, plafonul mansardei urme de infiltrații apă pluvială, în unele camere trebuie zugrăviți pereții parțial deteriorați, grup sanitar chitul de la minicădițe are mucegai, bazinul de apă deteriorat, frigiderul din cabinetul medical nu are termometru DSP
  1. Centru rezidențial de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Eforie Nord (DSP o amendă 10.000 de lei). Nereguli identificate:
  • documentație incompletă AJPIS
  • fișe aptitudini incomplete DSVSA
  • lipsă autorizație sanitară de funcționare DSP
  1. Cămin de bătrâni Eforie Nord (DSVSA o amendă 10.000 de lei; ISU 13 avertismente, o amendă 50.000 de lei; OPC o amendă 10.000 de lei; ITM o amendă 8.000 de lei; DSP o amendă 40.000 de lei). Nereguli identificate:
  • funcționează ilegal AJPIS
  • marfă neetichetată DSVSA
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • infiltrații, zugrăveală exfoliată, fără covorașe antiderapante, fără acreditare și autorizare DSP OPC
  • nu se asigură instruirea SSM  ITM
  • lipsă ASF, lipsă cabinet medical, lipsă spații depozitare lenjerie curată/murdară, lipsă spațiu igienizare ustensile curățenie, bucătărie necorespunzătoare igienico sanitar DSP
  1. Cămin de bătrâni Eforie Nord (DSVSA o amendă 20.000 de lei; ITM o amendă 1.500 de lei; DSP o amendă 40.000 de lei). Nereguli identificate:
  • nu funcționează AJPIS
  • marfă neetichetată, spațiu neautorizat sanitar veterinar DSVSA
  • nu se ține evidența orelor suplimentare ITM
  • prepararea hranei pentru rezidenții celor 2 centre funcționale din Eforie Nord, în condiții necorespunzătoare, lipsă probe alimentare, lipsă spații, suprafețe/ustensile neigienizate și nedezinfectate, densitate mare de insecte de disconfort DSP
  1. Cămin de bătrâni Eforie Nord (DSVSA o amendă 22.000 de lei; OPC o amendă 8.000 de lei; ITM o amendă 8.000 de lei; DSP o amendă 40.000 de lei). Nereguli identificate:
  • funcționează ilegal AJPIS
  • fără autorizație de securitate la incendiu ISU
  • manipulare necorespunzătoare a produselor și mijloc transport neautorizat DSVSA
  • bucăți gresie lipsă, infiltrații, zugrăveală exfoliată, fără covoraș antiderapant, fără protecție saltea, miros înțepător, fără licență și autorizație de funcționare OPC
  • lipsă examen medical la angajare ITM
  • lipsă ASF, lipsă cabinet medical, lipsă spații depozitare lenjerie curată/murdară, lipsă spațiu igienizare ustensile curățenie, bucătărie necorespunzătoare igienico sanitar DSP
  1. Cantină Agigea (DSVSA o amendă 10.000 de lei). Nereguli identificate:
  • spațiu neautorizat sanitar-veterinar DSVSA

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*