Polițiștii locali acționează în permanență pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în municipiul Constanța.
Astfel, săptămâna trecută, în timpul desfășurării unei acțiuni privind menținerea ordinii și siguranței publice în mai multe zone ale orașului – Poarta 6, Km 4-5, Medeea, Abator, zona Brick, târgul de legume fructe de pe varianta Ovidiu – agenții Direcției Generale Poliția Locală au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 54.590 de lei. Au fost legitimate 69 de persoane fizice și verificați 65 de operatori economici – producători agricoli și persoane fizice autorizate.
Potrivit Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța, agenții au aplicat sancțiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, săvârșirea de acte obscene în public, răscolire în gunoi, apelare la mila publicului, depozitare pe domeniul public a mărfurilor sau comerț ambulant.
„Una dintre problemele cele mai frecvent întâlnite de agenții noștri o constituie încălcarea regulilor de conviețuire socială cu privire la aruncarea deșeurilor pe domeniul public. Cei care sunt prinși în fapt nu numai că vor fi puși să strângă mizeria făcută ci vor fi și sancționați contravențional. O altă problemă cu care s-au confruntat polițiștii locali a constituit-o arderea deșeurilor în loc nepermis. Oamenii nu conștientizează pericolul la care se expun când întreprind astfel de acțiuni”, au precizat reprezentanții DGPL Constanța.
Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește numerele de telefon la care cetățenii pot apela pentru a semnala situații din sfera lor de competenţă instituțională – 0241.484.205-Dispecerat sau 0341.922.
Be the first to comment