Amenzi de aproape 220.000 de lei, aplicate de jandarmii constănțeni în stațiunile de pe litoral

Controale în stațiunile de pe litoral

Peste 200 jandarmi ai Grupării Mobile au acționat zilnic, în perioada 28 august – 04 septembrie, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliția, pentru menținerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranță, în Constanța şi pe litoralul Mării Negre, la Mamaia, Costinești și Vama Veche. Au fost executate peste 100 de misiuni de menținere şi asigurare a ordinii publice.

Astfel, în această perioadă jandarmii au aplicat 727 de sancțiuni contravenționale, dintre care 298 de avertismente scrise şi 429 de amenzi, valoarea acestora fiind de 219.300 de lei.

„Majoritatea sancțiunilor contravenţionale au fost acordate pe linia comerțului ilegal cu produse de patiserie, fructe și porumb fiert. Recomandăm turiștilor să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure condițiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu poate elibera bon de casa cu care să justificați tranzacția comercială si riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, au precizat reprezentanții Grupării Mobile.

De asemenea, jandarmii grupării au constatat cinci fapte de natură penală, dintre care patru în mod independent şi una în cooperare cu Poliția, fiind identificați șase făptuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*