Amenzi de 60.000 de lei pentru cele două societăți implicate în reabilitarea rețelelor termice primare în Constanța

Un depozit ilegal de deșeuri sufocă arborii din zona CET. FOTO: GNM Constanța

Garda de Mediu Constanța a impus amenzi în valoare de 60.000 de lei fiecăreia dintre cele două societăți responsabile de lucrările de reabilitare a rețelelor termice primare în zona CET, pentru Primăria Constanța.

Sancțiunile au fost aplicate în urma depozitării ilegale de deșeuri în incinta organizării de șantier, care a cauzat daune grave arborilor din apropiere.

Astfel, potrivit GNM Constanța, pe o suprafață de aproximativ 5.600 de metri pătrați, s-a format un depozit de deșeuri constând în pământ, moloz cu bucăți de asfalt rezultate din lucrările de decopertare a străzilor și trotuarelor. Înălțimea depozitului a ajuns până la trei metri, iar estimările indică o cantitate de aproximativ 11.000 de tone de deșeuri depozitate ilegal în apropierea gardului șantierului.

Această practică a avut consecințe grave asupra arborilor din zonă, care au fost sufocați de deșeuri.

Pe lângă amenzile aplicate celor două societăți, GNM Constanța a stabilit măsuri ferme pentru rezolvarea problemelor constatate. Aceste măsuri includ termene stricte de remediere a situației, cu scopul de a curăța și restabili zona afectată, eliminând deșeurile și oferind un mediu propice pentru regenerarea arborilor afectați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*