Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi în sumă totală de 6.000 de lei după e au descoperit, la un local din Satul de Vacanță, o petrecere de logodnă la care participau peste 30 de persoane, contrar prevederilor legale privind prelungirea stării de alertă.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 1 Constanța și jandarmi ai Gărzii Mobile „Tomis” Constanța, aflându-se, sâmbătă seară, în jurul orei 18.00, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un local din Satul de Vacanță ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Echipajul de intervenție a constatat faptul că este vorba despre o logodnă, care se desfășura cu participarea a peste 30 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Administratorul societății comerciale în cauză, dar și organizatorul evenimentului au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare.
Be the first to comment