Amenzi de 10.000 de lei după ce polițiștii au descoperit mai multe persoane într-o cafenea din Constanța

Amenzi date de polițiști după au descoperit mai multe persoane într-o cafenea din Constanța

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi în sumă totală de 10.000 de lei după ce au observat că într-o cafenea din Constanțe se strânseseră aproximativ 20 de persoane, încălcând astfel normele legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

Astfel, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 3 și jandarmi ai Inspectoratului Județean Constanța, aflați, marți, în jurul orei 11.00, în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Traian au observat mai multe persoane în interiorul unei cafenele.

„Având în vedere măsurile privind carantinarea municipiului Constanța și normele legale în vigoare, atât administratorul societății comerciale, cât și cele aproximativ 20 de persoane prezente în interior, au fost sancționați contravențional cu amendă totală în valoare de 10.000 de lei”, au precizat sursele citate.

Municipiul Constanța a intrat în carantină din seara zilei de 20 noiembrie, ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, care la data respectivă ajunsese la 9,35/1.000 locuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*