Alte trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi, 24 februarie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alăturându-se, astfel, celorlalte trei aeronave germane care efectuează, din 17 februarie, misiuni în țara noastră.
Potrivit MApN, detașamentul german va executa, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române şi ai Forțelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele trei săptămâni.
Forțele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declarației comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliție aeriană.
Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilității între aliații din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacității de reacție şi descurajare.
Be the first to comment