Anchetatorii dosarului agresiunii din Mangalia, în urma căreia, un adolescent a ajuns în stare gravă la spital, au decis schimbarea încadrării juridice a faptei și totodată au cerut instanței și înlocuirea măsurii preventive de arest la domiciliu cu cea a arestului preventiv.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au comunicat faptul că s-a dispus în dosarul agresiunii dintre doi adolescenți din Mangalia a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de vătămare corporală şi tulburarea ordinea şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în infracţiunile de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi au formulat cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv, faţă de inculpatulS D. M., în vârstă de 15 de ani, din municipiul Mangalia, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
“Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că la data de 1 februarie, ora 13.30, în timp ce afla pe bd.1 Decembrie din Mangalia, pe fondul unor dispute anterioare, inculpatul minor S. D. M., i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore I. A. C., producându-i leziuni care i-au pus viaţa victimei în pericol prin hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unei fisuri de arteră vertebrală dreaptă, prognostic rezervat.
Inculpatul i-a aplicat victimei lovituri puternice cu pumnii ceea ce a făcut victima să se dezechilibreze şi să cadă, iar în cădere inculpatul a continuat să-l lovească cu pumnii şi picioare, până când a rămas inconştientă la pământ, fapte ce au dus la tulburat ordinea şi liniştea publică în zonă conflictului”, au precizat procurorii.
Drept urmare, în data de 17 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a admis cererea procurorului şi a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv faţă de inculpatul minor, pe o perioadă de 30 de zile.
Be the first to comment