Agra Asigurări creează noi locuri de muncă în agricultura românească și recrutează evaluatori de daune din județul Constanța

Agra Asigurări recrutează evaluatori de daune din județul Constanța

Agra Asigurări, singurul asigurator dedicat exclusiv sectorului agricol din România, anunță recrutarea a 50 evaluatori de daune agricole, din rândul fermierilor, legumicultorilor, inginerilor agronomi și absolvenților de studii agricole la nivel național. Compania își extinde și echipa operațională din Constanța, ca să poată deservi cererea în creștere pentru polițele de asigurare agricolă din România, în condițiile schimbărilor climatice care pun probleme neprevăzute fermierilor.

După un 2020 secetos, anul 2021 a venit cu fenomene climatice severe, precum grindină, furtună și ploi excesive, afectând masiv toată zona de sud, din Mehedinți până în Constanța. Astfel, previziunile pentru 2022 arată că fermierii resimt tot mai acut nevoia subscrierii unei polițe de asigurare a riscului pentru culturile agricole, iar în ceea ce privește calamitățile naturale, acestea vor rămâne mereu o surpriză neplăcută pentru agricultori, care sunt nevoiți să aibă întotdeauna un plan de rezervă.

„În perioada următoare, ne concentrăm eforturile către extinderea echipelor de evaluatori, pentru a avea o acoperire optimă la nivel național. Cererea pentru polițele de asigurare agricolă este în creștere pe fondul daunelor sezoniere cauzate de fenomenele naturale imprevizibile, într-un timp mult mai scurt, iar noi trebuie să ne adaptăm resursele interne pentru a acoperi riscurile de daună, dar și pentru a putea evalua și despăgubi la timp fermierii”, a declarat Horia-Adrian Lupu, Director General Agra Asigurări.

Oportunitățile în domeniul evaluării daunelor agricole

Asiguratorul recrutează 50 de fermieri sau specialiști în domeniul agricol în regim de lucru part-time, un beneficiu esențial pentru aceștia. Viitorii evaluatori sunt încurajați să își continue activitatea în propria fermă, să aplice în job-ul de evaluator de daună cunoștințele personale, și totodată, să acumuleze expertiză pe care să o aplice apoi în propria fermă. Este un proces de lucru câștigător de ambele părți.

Acoperirea națională completă prin evaluatori specializați stimulează colaborarea între toți jucătorii implicați în acest ecosistem, de la asigurator și până la fermieri, și încurajează schimbul de cunoștințe și experiență între fermieri. Se accelerează astfel procesul dezvoltării sectorului agricol din țară.

Agra Asigurări își școlarizează în mai multe etape evaluatorii de daună, în funcție de gradul de pregătire al acestora, acoperind atât procesul de asigurare – condițiile de asigurare, riscurile asigurate și tipurile de culturi asigurate și până la metodele de evaluare a daunelor pe fiecare categorie. Instructajul are loc la nivel teoretic și practic, în teren, unde evaluatorii pot înțelege cel mai bine cum să recunoască daunele culturilor. Compania oferă și o perspectivă de dezvoltare profesională pe termen lung, de la novice până la stadiul de expert în evaluarea și finalizarea daunelor.

Asiguratorul agro a implementat un sistem tehnologizat încă de la înființarea sucursalei în România, urmând tendințele occidentale. Pe lângă procesul intuitiv și nebirocratic, fermierii, colaboratorii și evaluatorii au la dispoziție mai multe resurse digitale care le ușurează munca, respectiv portalul online, care funcționează ca o arhivă electronică, și aplicația Agra Sat, care oferă imagini din satelit pentru a urmări stadiul culturilor. Evaluarea daunelor are loc în teren, unde fermierii pot participa activ, utilizând o aplicație pe tabletă, ce are în spate un proces amplu de cercetare-dezvoltare și o metodologie certificată pentru fiecare tip de cultură și risc.

„Evaluatorii de daune au un rol vital în procesul de asigurare și evaluare, ei fiind elementul de legătură între asigurator și client. Interacțiunea directă și deschisă pe care evaluatorii o au cu asigurații ne ajută să înțelegem în profunzime provocările cu care aceștia se confruntă în activitatea cotidiană, pentru a putea veni cu produse și facilități care să deservească nevoile acestora și să le ușureze munca, astfel încât aceștia să-și continue misiunea – să asigure hrana populației”, a completat Horia-Adrian Lupu.

Fermierii, inginerii agronomi, legumicultorii sau absolvenții de studii agricole din Constanța și împrejurimi, care își doresc să acceseze noi oportunități sunt invitați să aplice pentru pozițiile disponibile, pentru a contribui la dezvoltarea sectorului agricol din România.

Despre Agra Asigurări

Societatea de asigurări agricole Österreichische Hagelversicherung a fost înființată în anul 1947 în Austria la inițiativa fermierilor de către companiile de asigurare austriece. Din 2016, compania oferă produsele sale de asigurare și fermierilor din România, fiind singurul asigurator specializat pe domeniul agricol.

Prin dezvoltarea permanentă a paletei de produse, compania oferă asiguraților cele mai bune soluții pentru prevenirea efectelor climatice. Agra Asigurări garantează cea mai rapidă și modernă evaluare de daune din Europa. Astfel, ajutorul rapid și nebirocratic în caz de daună este principiul de bază al societății Agra Asigurări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*