Un agent de poliție din comuna Castelu, aflat în misiune, a fost rănit duminică, 18 iulie, într-un accident rutier petrecut în Ciocârlia.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, un agent din cadrul Postului de Poliție Castelu, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se deplasa cu autospeciala de serviciu în localitatea Ciocârlia, dinspre localitatea Cobadin către orașul Murfatlar, iar când a ajuns la intersecția cu DJ 391, un autoturism a intrat în coliziune cu autospeciala.
„Menționăm faptul că autospeciala se deplasa pe drumul cu prioritate și avea semnalele luminoase în funcțiune”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a polițistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cea de-a doua ediţie a simpozionului „Ovidienii “ are loc pe data de 28 noiembrie, în orașul Ovidiu, la eveniment fiind așteptați reprezentanți ai autorităților centrale, locale și invitați din Italia. Cu acest prilej va […]
La Primăria Poarta Albă a avut loc marți, 29 octombrie, ședința de constituire a noului Consiliu Local validat după alegerile din 9 iunie. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru oficial, în prezența reprezentantului Prefecturii Constanța și […]
Cetăţenii români au dreptul de a solicita, în vederea obţinerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, emiterea unui Certificat care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. Direcţia […]
Be the first to comment