Reprezentanții Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu“ din județul Constanța au anunțat recepția unei lucrări, lucru care de altfel s-a petrecut în urmă cu două săptămâni. Este vorba de un sistem de alarmare în caz de incendiu.
Potrivit unui comunicat de presă, recepția s-a făcut în data de 28 noiembrie și este vorba lucrările ce au avut ca obiect furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a unui „Sistem alarmare la incendiu”.
„Pe perioada desfășurării activităților specifice în terminale, trebuie asigurate toate cerințele de siguranță și securitate pentru pasageri și bagaje. Avându-se în vedere condiţiile specifice existente la nivelul aeroportului, prin introducerea sistemului de protecţie împotriva incendiilor, se urmăreşte a se obţine un anumit grad de siguranţă în exploatarea construcţiilor, reducându-se astfel nivelul riscului de incendiu/explozie“, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu“
Be the first to comment