Aeronave militare, ridicate după ce o dronă a traversat frontiera României. Aceasta a fost semnalată în zona Eforie Nord, apoi s-a îndreptat spre Topraisar, iar în zona Amzacea a fost pierdut semnalul radar

Aeronave F-16. FOTO SMFN

Mai multe aeronave militare au fost ridicate în această seară după ce o dronă a traversat frontiera României. Aceasta a fost semnalată în Eforie Nord, iar apoi s-a îndreptat apoi spre Topraisar. Semnalul radar a fost pierdut în zona Amzacea.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, joi, 17 octombrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

„Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Ca urmare a evoluției țintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localității Eforie Nord, evoluând ulterior în direcția Topraisar.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă.  

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea” – Ministerul Apărării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*