Poliţiştii de frontieră constănțeni au depistat, în dimineața zilei de miercuri, 29 martie, un adolescent în vârstă de 17 ani care, deși nu avea permis de conducere, se deplasa la volanul unui autoturism pe drumul comunal ce leagă localitățile Văleni și Cetatea.
Potrivit Gărzii de Coastă, miercuri dimineață, în jurul ore 00.30, polițiștii de frontieră din Băneasa au oprit pentru control, pe DC 33, între localitățile Văleni și Cetatea, un autoturism condus de către un tânăr, în care se afla și proprietarul mașinii. S-a procedat la verificarea conducătorului auto în bazele de date constatându-se faptul că acesta este minor, în vârstă de 17 ani, și nu deține permis de conducere. Pe locul din dreapta se afla un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, proprietarul autoturismului.
În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Be the first to comment