Adolescent de 15 ani, înecat în lacul Istria

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit, sâmbătă, înecat în lacul Istria din județul Constanța.

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui adolescent ce fusese dat dispărut în zona lacului Istria.

„Am fost solicitați să intervenim pentru căutarea și  salvarea unui tânăr de 15 ani, dispărut în lacul Istria. La fața locului au fost alocați 11 scafandri, cu trei  autospeciale de scafandri, un elicopter SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea”al județului Constanța.

Băiatul a fost găsit, în cele din urmă, scos la mal și predat echipelor de medici.

“A fost început protocolul de resuscitare, însă, din păcate, adolescentul  a fost declarat decedat“, au mai precizat sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*