Administrația Portului Constanța a găsit, în sfârșit, o cale de dialog cu operatorii

Negocieri între operatorii portuari și APMC
Negocieri între operatorii portuari și APMC

Operatorii portuari din Portul Constanța au participat, marți, 15 noiembrie 2016, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta principalele teme de interes despre activitatea de pe platforma portuară.

Reprezentanți ai operatorilor portuari reuniți în cadrul Organizației Patronale „Constanta Port Business Association”, cât și ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare au aflat cu acest prilej de la Nicolae Dan TIVILICHI, directorul general al CN APM SA Constanța, faptul că recent a fost modificat Regulamentul European privind ajutorul de stat acordat operatorilor portuari.

O altă noutate adusă la cunoștința operatorilor portuari este aceea că este promovată de Comisia Europeană o Directivă UE ce reglementează situația în care operatorii portuari care fac investiții în scopul modernizării și creșterii capacității de operare pot încheia cu administrația portuară contract de concesiune pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să își poată amortiza investiția.

Au fost prezentate în cadrul întâlnirii de astăzi proiectele de dezvoltare a Portului Constanța, incluse în Master Planul Portului Constanța și în programele de finanțare POIM și CEF, propuse de CN APM SA Constanța pentru a obține finanțare europeană. Un interes deosebit din partea administrației se acordă proiectului pentru realizarea dragajului de întreținere, proiectelor de modernizare a sistemului de distribuție energie electrică și a sistemului de canalizare pe platforma portuară, proiectului de refacere a unor racorduri CF în dana 80.

Referitor la Master Planul Portului Constanța, Nicolae Dan TIVILICHI, directorul general al CN APM SA Constanța, a declarat că forma acestuia revizuită cu observațiile aduse de operatorii portuari va fi propusă pentru aprobare în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, în forma agreată de comun acord cu reprezentanții comunității portuare.

O altă temă de discuții a întâlnirii dintre conducerea CN APM SA Constanța și reprezentanții operatorilor portuari a fost despre necesitatea implicării întregii comunități portuare pentru ca Spitalul Portul să poată fi reabilitat și redat comunității portuare, dată fiind situația financiară și managerială a acestuia.

Patronatul, sindicatele și administrația portului Constanța au convenit astăzi să continue discuțiile despre implicarea comună și găsirea soluțiilor și în ceea ce privește sprijinul comun acordat pentru funcționarea Bazei Sportive și a Stadionului Portul și nu în ultimul rând găsirea unor soluții comune în vederea susținerii activității educaționale peplatforma portuară, prin intermediul Școlii Portuare, cu ajutorul căreia se pot reface resursele de forță de muncă specifice, necesare întregii comunități portuare.

Toți cei prezenți au fost de acord că mai întâi trebuie făcută o evaluare a acestor activități și a modului cum se pot rezolva problemele cu care se confruntă fiecare.

Pe temele abordate la această nouă întâlnire au fost agreate propunerile prezentate de administrația portuară, în acord cu solicitările operatorilor și s-a întărit convingerea tuturor că se pot găsi soluții comune, avantajoase pentru ambele părți, iar dialogul va continua.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*