Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral anunță începerea lucrărilor de înnisipare între stațiunile Neptun și Venus

Lucrări de înnisipare. FOTO ABADL

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral anunță începerea lucrărilor de înnisipare între stațiunile Neptun și Venus pentru a oferi turiștilor noi plaje într-un timp cât mai scurt. Acest proiect răspunde nevoii urgente în ceea ce privește lipsa plajelor și eroziunea puternică din zonă.

Importanța înnisipării

În contextul pierderii suprafețelor de nisip din sudul litoralului și a eroziunii accentuate, eforturile intense ale beneficiarului și constructorului au permis mobilizarea rapidă a echipelor de lucru. Astfel, turiștii și locuitorii Constanței vor avea acces la zeci de hectare de plaje noi chiar din acest sezon estival.

Metodologie de lucru

Pentru a minimiza disconfortul, lucrările vor fi efectuate secvențial. Fiecare celulă de plajă va fi împărțită în două secțiuni, urmând ca prima parte să fie deschisă publicului după aproximativ două săptămâni de lucru. Ulterior, se va trece la cea de-a doua jumătate a celulei. Astfel, doar zona în care se lucrează va fi închisă, permițând turiștilor să utilizeze imediat secțiunile finalizate la fiecare 2 săptămâni fiind creată o suprafață nouă de nisip. Noile suprafețe de plajă vor avea lățimi de 100 de metri plajă uscată și 280 de metri plajă submersă, asigurând o pantă lină la intrarea în apă.

Etapele înnisipării

Pentru proiectul de înnisipare sunt planificate trei celule de plajă între Neptun și Venus, pe o distanță de 2,5 km:

Prima celulă: între zona “10 Steaguri” și Hotel Poseidon – lucrările vor începe în câteva zile și vor dura 2 săptămâni pentru fiecare jumătate (nord și sud).

A doua celulă: în stațiunea Jupiter, între Hotel Poseidon și Cap Aurora.

Ultima celulă: între Cap Aurora și Venus.

Rezultate așteptate

Până la începutul lunii septembrie, vom crea aproximativ 60 de hectare de plaje noi. Lucrările fac parte din Lotul 8 – Zona Jupiter – Neptun și Lotul 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora, fiind parte integrantă a strategiei de reducere a eroziunii costiere și ajung la o valoare de aproximativ 640 de milioane de lei.

Despre proiect

Lucrările de înnisipare care se vor derula în aceste trei celule vizează Lotul 8 – Zona Jupiter – Neptun și Lotul 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora, care fac parte din proiectul de REDUCERE A EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020). Zonele înnisipate, alături de structurile hidrotehnice, vor forma un sistem integrat complex, conceput să ofere protecție costieră împotriva eroziunii pe durata de viață prevăzută de 50 de ani. Aceste zone vor beneficia și de lucrări de mediu, menite să stimuleze regenerarea și dezvoltarea habitatelor marine. Loturile 8 și 9 sunt parte a proiectului cu cofinanțare europeană “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”, alături de alte 9 zone delimitate astfel: Zona Stăvilare Periboina-Edighiol; Zona Mamaia; Zona Tomis; Zona Agigea; Zona Eforie; Zona Costinești; Zona Olimp; Zona Mangalia-Saturn și Zona 2 Mai. Dintre acestea, Loturile Mamaia și Eforie au fost deja finalizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*