Acțiuni de amploare ale polițiștilor constănțeni, în weekend. Poliţiştii au aplicat 1.331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 868.000 de lei

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii constănțeni au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.

Astfel, peste 2.200 de poliţişti din structurile operative au desfășurat activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 861 evenimente, dintre care 777 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.

Polițiștii au organizat, în sistem integrat cu jandarmii, 237 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea  traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și combaterea infracționalității economico-financiare.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de  aproximativ 868.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 90 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 42 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 133 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate peste 2.800 de persoane și verificate 1.790 de vehicule.

Totodată, 795 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 236 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate 7 persoane urmărite la nivel național, au fost dispuse 11 măsuri preventive și au fost constatate 24 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*