Acțiune nocturnă a polițiștilor constănțeni pe raza întregului județ

Polițiștii au verificat mai multe autoturisme. FOTO IPJ Constanța

În noaptea de 8-9 decembrie, în intervalul orar 22:00 – 06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pe raza întregului județ Constanța, pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cu această ocazie, polițiștii constănțeni au legitimat 220 de persoane și au verificat peste 200 de societăți, fiind aplicate 48 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, o societate comercială, cu punct de lucru în municipiul Constanța, a fost sancționată contravențional cu suma de 2000 de lei, conf. art 50, alin. 1 din Legea nr. 333/2003, pentru nerespectarea măsurilor de funcționare și asigurare a pazei obiectivului.

În cadrul activităţilor desfășurate, poliţiştii au controlat peste 140 de autoturisme, fiind constatată o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice – un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Plopeni a condus un autoturism pe raza localității fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a refuzat să fie condus la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, polițiștii întocmind dosar penal.

Pe perioada desfășurării acțiunii, polițiștii constănțeni au aplicat în total 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei, astfel: 48 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 17 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 la Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*