Polițiștii rutieri au organizat, în cursul zilei de 13 septembrie, între orele 11.00-19.00 o acțiune de amploare în județul Constanța, la care au fost angrenați peste 50 de polițiști rutieri din județul Constanța, dar și din județele învecinate. În acest context, au fost controlate aproximativ 1000 de autovehicule și constatate peste 700 de abateri la regimul rutier.
Polițiști de la rutieră din Constanța, Mangalia, Medgidia și din cadrul secțiilor de Poliție Rurală, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, au desfășurat acțiunea pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteză, indisciplină pietonală și activități de natură a distrage atenția, inclusiv folosirea telefonului mobil.
În urma controalelor, polițiștii au constatat 3 infracțiuni, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
De asemenea, au fost controlate 997 de autovehicule, fiind aplicate 706 sancțiuni contravenționale, dintre care 307 pentru depășirea vitezei legale, 209 pentru lipsa centurii, 23 pentru folosirea telefonului mobil și 62 pentru traversare neregulamentară.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 30 de permise de conducere, dintre care 26, pentru depășirea limitei de viteză legală cu peste 50 km/h, și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Autostrăzi, Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale și a polițiștilor rutieri din cadrul Serviciilor Rutiere Brăila, Călărași și Ialomița.
Be the first to comment