Acțiune a polițiștilor rutieri constănțeni în principalele orașe ale județului și pe drumurile cu risc de accidente

Imagine de arhivă FOTO: IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat sâmbătă, 1 aprilie, o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. Aceasta a avut loc pe DN 2A și DN 39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia, orașul Cernavodă și orașul Năvodari, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 19.000 de lei, dintre care 61 pentru neportul centurii de siguranță, cinci pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii vehiculului, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*